Studii universitare
Română
Recunoaşterea studiilor superioare ale cetăţenilor din state membre UE, SEE şi din Confederaţia Elveţiană, membrii de familie ai acestora, posesorii unui permis de şedere pe termen lung CE și refugiați, în vederea accesului pe piața forței de muncă
Pentru profesiile reglementate sectorial – medic, medic dentist, farmacist, asistent medical generalist, moașă, medic veterinar și
Recunoașterea automată a funcțiilor didactice din învățământul universitar obținute în instituții de învățământ universitar acreditate din străinătate
Având în vedere prevederile OMENCS nr.
Recunoașterea diplomei de doctor și a titlului de doctor în științe sau într-un domeniu profesional, obținute în străinătate
Instituțiile acreditate de învățământ superior sau unitățile și instituțiile de drept public și drept privat cuprinse, conform normelor le
Recunoaşterea studiilor cetăţenilor statelor membre UE şi SEE şi Confederaţia Elveţiană şi membrii de familie ai acestora, posesorii unui permis de şedere termen lung CE, în vederea admiterii la studii universitare de master / doctorat / DPPD
Recunoașterea automată a calității de conducător de doctorat obținută în instituții de învățământ universitar acreditate din străinătate
Având în vedere prevederile OMENCS nr.
Echivalarea studiilor universitare pentru persoanele care au dobândit cetățenia română și dețin atestat de recunoaștere
Echivalarea studiilor superioare de master efectuate în străinătate de cetăţenii români
Echivalarea studiilor superioare de licenţă efectuate în străinătate de cetăţenii români
Pentru profesiile reglementate sectorial – medic, medic dentist, farmacist, asistent medical generalist, moașă, medic veterinar și