CNRED a participat la webinarul dedicat implementării Convenției globale privind recunoașterea calificărilor din învățământul superior

Current Style: Standard

Accessibility
Data publicării: 
10.05.2021
PDF version

Sub egida UNESCO, reprezentanții țărilor semnatare ale Convenției globale privind recunoașterea calificărilor din învățământul superior, inclusiv România, prin Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor, s-au reunit vineri, 7 mai 2021, în cadrul unui webinar internațional dedicat implementării Convenției.

Webinarul a reluat obiectivul general al Convenției, mai exact nevoile internaționale de mobilitate academică și profesională care să asigure respectarea drepturilor solicitanților la o recunoaștere corectă și transparentă a calificărilor/diplomelor acestora, dar și obligațiile titularilor acestor calificări, precum și punerea în aplicare a unor proceduri de recunoaștere clare și nediscriminatorii.

În pofida dificultăților create de pandemia COVID-19, ultimii doi ani indică evoluții remarcabile în politica și cooperarea internațională a mobilității studenților. Atât Convenția globală - adoptată la sfârșitul anului 2019, în unanimitate de către cele 193 de state membre UNESCO -, cât și convențiile regionale privind recunoașterea studiilor au înregistrat evoluții importante care, de asemenea, fundamentează implementarea Convenției globale.

Consecințele potențial dezastruoase ale pandemiei pentru mobilitatea academică au subliniat, încă o dată, importanța instituirii unor mecanisme eficiente atât la nivel regional, cât și la nivel global pentru recunoașterea echitabilă, transparentă și nediscriminatorie a calificărilor obținute în străinătate.

Pentru promovarea Convenției globale privind recunoașterea calificărilor din învățământul superior și a principiilor generale de recunoaștere a studiilor și de încurajare a mobilității studenților și personalului didactic, UNESCO a creat o pagină web dedicată, ce cuprinde textul Convenției, evenimente conexe și povești de success.

Pentru punerea în aplicare a Convenției globale, UNESCO a publicat recent un scurt ghid practic pentru recunoaștere, care poate fi utilizat de toți cei implicați în procesele de recunoaștere.