În perioada 23 - 26 iunie a.c. au avut loc, la Bologna, Italia, o serie de evenimente cu privire la Aniversarea a 20 de ani de la adoptarea Declarației de la Bologna privind modernizarea și restructurarea sistemelor de educație superioară.
România a implementat prevederile Declarației de la Bologna prin adoptarea Legii nr. 288/2004 care a introdus sistemul de educație superioară în trei cicluri: Licența, Master și Doctorat.
În discursurile prezentate la eveniment au fost trecute în revistă realizările ultimilor 20 de ani, spre exemplu crearea Spațiului european al învățământului superior (EHEA), sistemele de asigurare a calității în învățământul superior, implementarea cadrelor naționale ale calificărilor, sistemul de credite transferabile, suplimentul la diplomă, încurajarea mobilității prin programul ERASMUS etc. Nu a fost uitată latura socială a Declarației care, prin implementarea sa, a condus la creșterea numărului de studenți în învățământul superior, la o mai mare egalitate de șanse între bărbați și femei, precum și la introducerea sistemelor de încurajare a incluziunii sociale fără discriminări pe bază de naționalitate, etnie, statut social.
O concluzie unanim agreată a fixat ca obiectiv comun că Spațiul european al învățământului superior (EHEA) trebuie să continue dezvoltarea sistemelor de educație din statele membre, având în vedere expansiunea metodelor alternative de educație susținute de tehnologia digitală, a intereselor din zone emergente și să asigure viitoarelor generații o pregătire adecvată pieței muncii tot mai diverse și într-o societate bazată pe sustenabilitate.
Aniversarea a avut ca activități conexe întâlniri de tip “peer learning” și workshop-uri dedicate recunoașterii studiilor, libertății academice și asigurării calității, în baza planului de activități al Secretariatului Bologna Follow-up Group (BFUG).
- 1718 afişări