Asociația Europeană pentru Educație Internațională (European Association for International Education - EAIE) a organizat, în perioada 8 - 12 aprilie a.c., la Universitatea din Bordeaux, Franța, o serie de sesiuni de training pentru personalul din instituțiile de învățământ, dar și pentru autoritățile publice sau private.
Reprezentanții CNRED au participat la cursul de formare „The credential evaluator’s toolkit: detecting fraud” (Instrumentele evaluatorului de diplome: detectarea falsului), ce s-a desfășurat în perioada 8 - 10 aprilie a.c., alături de reprezentanți din alte centre omoloage, universități și instituții private cu competențe în recunoașterea actelor de studii.
În cadrul cursului au fost prezentate modalități de verificare a autenticității documentelor de studii, elemente de identificare a actelor false, măsuri de prevenire a utilizării acestora, precum și bune practici utilizate în procedurile de recunoaștere a diplomelor.
- 1499 de afişări