UNESCO a organizat la sediul din Paris, în perioada 18-22 martie a.c., cea de-a doua reuniune interguvernamentală pentru adoptarea unui text privind Convenția globală de recunoaștere a diplomelor din învățământul superior. Această întâlnire vine în continuarea lucrărilor ce s-au desfășurat în luna decembrie 2018.
Lucrările referitoare la adoptarea unui text privind Convenția globală de recunoaștere a diplomelor din învățământul superior au urmărit nevoile tuturor statelor membre UNESCO și să asigure adoptarea, prin consens. Textul aprobat la finalul dezbaterilor însumează nevoile internaționale de mobilitate academică și profesională, care să asigure respectarea drepturilor solicitanților la o recunoaștere corectă și transparentă a diplomelor acestora și punerea în aplicare a unor proceduri de recunoaștere clare și nediscriminatorii.
Textul Convenției globale de recunoaștere a diplomelor din învățământul superior va fi înaintat spre adoptare la cea de-a 40-a Conferință Generală UNESCO ce va avea loc în luna noiembrie a.c.
- 1649 de afişări