noutăți

Current Style: Standard

Accessibility

CNRED a participat la reuniunea de lansare a proiectului „Compararea calificărilor pentru o recunoaștere echitabilă 2 (QUATREC 2)”

În data de 19 ianuarie a.c., s-a desfășurat, în format online, întâlnirea de lansare a proiectului „Compararea calificărilor pentru o recunoaștere echitabilă 2 (QUATREC 2)”, finanțat prin programul Erasmus+, acțiunea 3, proiect destinat membrilor rețelei Centrelor naționale de recunoaștere ENIC/NARIC, în care CNRED este partener alături de Letonia, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Bulgaria, Lituania și Armenia.

UNESCO aniversează 1 an de la semnarea Convenției globale privind recunoașterea calificărilor din învățământul superior

UNESCO a aniversat ieri, 25 noiembrie a.c., un an de la semnarea Convenției globale privind recunoașterea calificărilor din învățământul superior, la care au participat reprezentanții țărilor semnatare, inclusiv România, prin Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor.

Recunoașterea diplomelor/calificărilor profesionale pentru cetățenii români care au studiat în Marea Britanie

Până la 31 decembrie 2020 când are loc finalizarea perioadei de tranziție pentru retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord din UE, recunoașterea diplomelor și a calificărilor profesionale obținute în Marea Britanie de cetățenii români și membrii acestora de familie se realizează în aceleași condiții aplicabile cetățenilor UE, conform reglementărilor europene și naționale în materie.

CNRED susține demersurile de digitalizare a profesiilor liberale din perspectivă europeană

În data de 5 noiembrie a.c., reprezentanții CNRED au fost alături, ca în fiecare an, de Uniunea Profesiilor Liberale din România, la ”Ziua Profesiilor Liberale din România”, care, de această dată, s-a desfășurat online sub tema ”Exercitarea profesiilor liberale în condițiile digitalizării

CNRED continuă online sesiunile anuale de instruire a reprezentanților Inspectoratelor Școlare cu privire la procedurile de echivalare a perioadelor de studii efectuate în străinătate

CNRED a început ieri, 26 octombrie a.c., sesiunile online de instruire a reprezentanților Inspectoratelor Școlare Județene cu privire la procedurile de echivalare a perioadelor de studii efectuate în străinătate.

Ministerul Educației și Cercetării, prin CNRED, partener în proiectul european Compararea calificărilor pentru o recunoaștere echitabilă 2 (QUATREC 2)

Ministerul Educației și Cercetării, prin Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor (CNRED), a devenit partener în proiectul european „Compararea calificărilor pentru o recunoaștere echitabilă 2 (QUATREC 2)”, finanțat prin programul Erasmus+, acțiunea 3, proiect destinat membrilor rețelei Centrelor naționale de recunoaștere ENIC/NARIC.

Pagini

Subscribe to RSS - noutăți