CNRED

Current Style: Standard

Accessibility

CNRED a participat la cea de-a 28-a reuniune anuală a rețelelor ENIC-NARIC

În calitate de membru al rețelelor ENIC-NARIC, CNRED a participat astăzi, 9 iunie, la cea de-a 28-a reuniune anuală a rețelelor ENIC-NARIC (Centrele Naționale pentru Recunoașterea Academică și Informare), organizată online de către Comisia Europeană, cu sprijinul Consiliului European, UNESCO și Centrul ENIC-NARIC din Portugalia.

CNRED a participat la webinarul dedicat implementării Convenției globale privind recunoașterea calificărilor din învățământul superior

Sub egida UNESCO, reprezentanții țărilor semnatare ale Convenției globale privind recunoașterea calificărilor din învățământul superior, inclusiv România, prin Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor, s-au reunit vineri, 7 mai 2021, în cadrul unui webinar internațional dedicat implementării Convenției.

CNRED a participat la reuniunea de lansare a proiectului „Compararea calificărilor pentru o recunoaștere echitabilă 2 (QUATREC 2)”

În data de 19 ianuarie a.c., s-a desfășurat, în format online, întâlnirea de lansare a proiectului „Compararea calificărilor pentru o recunoaștere echitabilă 2 (QUATREC 2)”, finanțat prin programul Erasmus+, acțiunea 3, proiect destinat membrilor rețelei Centrelor naționale de recunoaștere ENIC/NARIC, în care CNRED este partener alături de Letonia, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Bulgaria, Lituania și Armenia.

Pagini

Subscribe to RSS - CNRED